Fiecare început de an școlar implică multe emoții și pregătiri din partea copiilor, dar mai ales a părinților care trebuie să se asigure că celor mici nu le lipsește nimic. Chiar dacă rechizitele sau uniformele sunt lucruri necesare, există și un subiect pe care nici un părinte nu ar trebui să-l uite: siguranța copilului în mijloacele de transport în comun.

Cu siguranță, mulți dintre părinți își duc copiii la școală cu mașina personală, însă majoritatea preferă mijloacele de transport public, care nu doar că sunt mai ieftine, dar de cele mai multe ori se dovedesc a fi și mai rapide. Există situații care nu permit părintelui să îl poată conduce zilnic pe cel mic la grădiniță, respectiv școală: programul de la muncă este unul complicat și atunci un alt adult poate prelua această responsabilitate sau copilul își dorește să meargă împreună cu colegii săi. Tocmai de aceea trebuie să cunoști cele mai importante reguli pentru ca micuțul tău să aibă parte de siguranța necesară, indiferent că tu ești lângă el sau nu.

1. Siguranța copilului în autobuz/tramvai

Chiar dacă mulți părinți preferă să își dea copilul la o școală cât mai apropiată de casă, există un mare procentaj de elevi care folosesc autobuzul pentru a ajunge la instituția de învățământ, mai ales în cazul orașelor mari.

Conform studiilor specialiștilor americani, cea mai periculoasă parte a unei călătorii cu autobuzul nu este timpul petrecut efectiv în mijlocul de transport, ci momentele când cel mic vrea să se urce, respectiv, să coboare din el. Acest lucru se întâmplă mai ales când copilul se grăbește, nu se asigură sau când șoferul nu are destulă răbdare pentru ca toți pasagerii să coboare în siguranță.

Iată câteva reguli care îl vor ține pe cel mic în afara oricărui pericol:

1. Este recomandat ca un adult sau un frate/o soră mai mare să îl conducă până la stația de autobuz și să se asigure că se urcă în siguranță, până când copilul se obișnuiește cu regulile care trebuie urmate.

2. Fii sigur că ajungeți cu 5 minute mai devreme în stație pentru a evita să te grăbești.

3. Învață-l pe cel mic să nu se urce în mijlocul de transport în comun până când acesta nu a oprit și ușa este complet deschisă.

4. Exemplul este cea mai ușoară cale de a-l face pe copil să respecte regulile. Așadar, faceți câteva plimbări împreună înainte de începerea școlii, arată-i cum ar trebui să se asigure, dar și că trebuie să stea într-un singur loc pe parcursul călătoriei cu autobuzul pentru a evita un accident, mai ales dacă este aglomerație.

În țara noastră există, pe lângă autobuzele din regia publică de transport, și anumite microbuze special puse la dispoziție de către școli pentru transportul copiilor, acest lucru fiind întâlnit mai ales în zona rurală, unde celor mici le este mai greu să ajungă la școală. Regulile prezentate anterior se aplică și în cazul acestor microbuze, singura diferență fiind că siguranța este una mai ridicată, legea obligând ca un cadru didactic să fie prezent pe parcursul călătoriei.

Citeşte în continuare