Bine ați venit pe blogul nostru!

După tagul "scaune auto"

Scaunele auto Disney – siguranță și confort într-o lume de poveste

în Scaune auto | scris de bebetex

bannerDisneynou_2

Pentru un părinte fiecare clipă împreună cu copilul său este una prețioasă. Modul dinamic în care se petrec lucrurile în această era a tehnologiei și numeroasele activități pe care le avem de rezolvat ne fac să petrecem, fie că vrem sau nu, mult timp în mașină. După cum bine știți deja, folosirea unui scaun auto special pentru copiii cu vârsta de până în 3 ani este obligatorie prin lege. Varietatea de produse existente poate pune în dificultate părinții în ceea ce privește decizia finală, însă, uneori, anumite scaune auto sunt atât de bine realizate și cu un design atât de spectaculos, încât hotărârea de achiziționare vine aproape instant.

Acesta este cazul și scaunelor auto pentru copii Disney, produse care, așa cum bine intuiți, sunt cu adevărat speciale. Cele mai celebre personaje din desenele animate devin ajutorul de nădejde al părinților pentru ca fiecare călătorie să fie una în siguranță. Fie că vorbim de personaje clasice, precum Mickey Mouse sau Winnie the Pooh, sau de cele recent apărute, precum Elsa sau Ana, acestea vor cuceri pe loc întreaga familie. Mai mult decât designul unic, care cu siguranță vă va impresiona, scaunele auto licențiate marca Disney ies în evidență prin calitatea premium. Realizate în conformitate cu standardele europene de calitate, aceste produse vor asigura protecția și confortul copilului tău pe parcursul călătoriilor cu mașina.

Pentru a veni în ajutorul părinților responsabili, Bebetex vă prezintă în continuare cele mai apreciate fotolii auto din gama Disney, pe categorii:

*Grupa 0+: Scaun auto Beone Luxe Disney Minnie Mouse 

image1_2_28

 

Acest fotoliu auto este ideal pentru confortul sporit de care are nevoie micuțul tău în  primele luni de viață. În plus, calitatea premium va asigura protecția fetiței tale chiar și în cazul unui impact. Nu mai sta pe gânduri și pornește la drum cu Minnie Mouse!         

 

*Grupa 0/1: Scaun auto Cosmo Luxe Disney Mickey Mouse 

image1_2_41

 

Celebrul Mickey Mouse nu mai are nevoie de nicio prezentare, așa că te asigurăm de faptul că micuțul tău va îndrăgi acest scaun auto din primul moment! O adevărată bucurie pentru întreaga familie, acest produs este alegerea ideală pentru siguranța celui mic.

 

 

*Grupa 2/3: Scaun auto Nania Dream Frozen dream_image_1

Siguranța copilului tău trebuie să fie o prioritate chiar și după ce acesta a împlinit vârsta de 3 ani. Tocmai de aceea scaunul auto inspirat din Frozen este perfect pentru ca micuța ta să se bucure de protecție și confort, indiferent de etapa de dezvoltare în care se află. Este timpul să porniți la drum cu îndrăgitele prințese Elsa și Ana!

 

*Grupa 1/2/3: Scaun auto Nania I-Max Hello Kitty image_1_13_1

Pentru cei care își doresc un scaun auto pentru o perioadă mai mare de timp, acest fotoliu ce o are ca personaj principal pe îndrăgita Hello Kitty este alegerea ideală. Acest produs se poate folosi până când fetița ta va împlini vârsta de 11-12 ani, așadar siguranța este garantată indiferent de etapa de dezvoltare în care se află.

 

*Isofix: Grupa 1: Scaun auto Cosmo Isofix Disney McQueen image_1_13_26

Acest scaun auto este cu adevărat special, nu doar datorită designului unic, dar și pentru că prezintă sistemul Isofix, cea mai eficientă soluție în cazul unui impact. Nu mai sta pe gânduri și bucură-te de călătorii în siguranță cu unul dintre cele mai celebre scaune auto Disney!

 

*Grupa 1/2/3: Scaun auto I-Max Isofix Disney Princess image_1_13_34

Realizat pentru a fi folosit până când fetița ta împlinește vârsta de 11-12 ani, acest scaun auto reprezintă cadoul ideal. Cele mai îndrăgite prințese Disney vin în ajutorul părinților responsabili, asigurând pentru cei mici siguranță și confort. În plus, prezența sistemului Isofix transformă acest produs în scaunul auto pe care fiecare părinte și l-ar dori pentru copilul său.

 

Descoperă întreaga colecție de scaune auto Disney aici și bucură-te de călătorii de poveste împreună cu copilul tău: https://goo.gl/WBe3sZ

 

 

Descoperă noua colecție de scaune auto Bebetex!

în Scaune auto | scris de bebetex

newsleter (1)

Bebetex are plăcerea de a prezenta noua colecție de scaune auto, dedicată tuturor grupelor de vârstă! Noile produse sunt realizate, ca și cele de până acum, în conformitate cu Standardele Europene de Siguranță și Calitate, totul pentru ca micuțul tău să fie protejat și să aibă parte de confortul necesar pe întregul parcurs al călătoriilor cu mașina.

Noua colecție este una specială, având atât scaune auto cu modele clasice, elegante, cât și produse cu imprimeuri spectaculoase, inspirate din emblemele celor mai cunoscute echipe de fotbal la nivel mondial. Indiferent de grupa de vârstă la care se află copilul tău, îți asigurăm că materialele deosebite și calitatea premium vor cuceri întreaga familie din primul moment.

Pentru mai multe detalii despre fiecare produs, dar și pentru a descoperi întreaga colecție, te invităm să accesezi link-ul: http://www.bebetex.ro/scaune-auto/noutati

Cadoul ideal pentru mămici responsabile| -20% reducere la scaunele auto aflate în promoție

în Scaune auto | scris de bebetex

bannernewslettercampaniePrimavaraBebetex1.

Este dificil să găsești cadoul ideal pentru mama, ființa cea mai dragă pentru fiecare dintre noi. Cu toate acestea, ceea ce știm cu siguranță este că protecția copilului este cel mai de preț dar pe care i-l poți oferi unui părinte.

Tocmai de aceea Bebetex vine în ajutorul mămicilor responsabile cu o nouă campanie de reduceri, prin care oferim 20% discount la o varietate de scaune auto, indiferent de producător sau de grupa de vârstă.

Campania are loc în perioada 1 – 11 martie 2018.

*Promoția nu se cumulează cu alte reduceri.

Bebetex îți pune la dispoziție o gamă variată de scaune auto potrivite pentru orice vârstă, de la naștere și până la 12 ani, moment în care copilul tău va începe să poarte centura de siguranță. Scaune auto Disney, cu personaje simpatice, scaune auto Nania, Ferrari sau Migo, toate proiectate conform standardelor europene, te așteaptă pe site-ul nostru. Alege fotoliul auto potrivit, ținând cont de vârsta, greutatea și înălțimea copilului tău și pornește în cele mai frumoase aventuri cu mașina, în timp ce micuțul tău va fi în siguranță!

Descoperă scaunele auto Bebetex aici: http://www.bebetex.ro/scaune-auto

Winter Sale | 15% reducere la scaunele auto aflate în promoție

în Scaune auto | scris de bebetex

propunere-homepage_Winter-Sale-Bebetex_1Un părinte responsabil știe că sezonul rece este cea mai periculoasă perioadă pentru siguranța copilului său. Vremea neprielnică și condițiile de trafic reprezintă amenințări directe asupra călătoriilor cu mașina. Tocmai de aceea, Bebetex vine în ajutorul vostru cu o nouă campanie de reduceri, prin intermediul căreia oferă 15% reducere la o varietate de scaune auto, pentru toate grupele de vârstă, pe care le puteți descoperi aici: http://www.bebetex.ro/scaune-auto

Campania este valabilă până pe 29 ianuarie și nu se cumulează cu alte reduceri.

În continuare, vă prezentăm o listă cu recomandări de scaune auto pe care le puteți achiziționa cu ocazia campaniei Winter Sale:

ღ Grupa de vârstă 0+ (0-13 kg)

Scaunul auto Beone Luxe Disney Princess

Preț redus: 220 RON

ღ Grupa 0/1 (0-18 kg)

Scaunul auto Nania Cosmo Animals Jaguar

Preț redus: 360 RON

ღ Grupa 0/1/2 (0-25 kg)

Scaunul auto Nania Trio First Horizon Black

Preț redus: 290 RON

ღ Grupa 1/2/3 (9-36 kg)

Scaunul auto Ferrari I-Max SP Black

Preț redus: 500 RON

ღ Grupa 2-3 ( 15-36 kg)

Scaunul auto Nania R-Way Plus Boomer Energy

Preț redus: 262 RON

Descoperă întreaga gamă de scaune auto Bebetex aici: http://www.bebetex.ro/scaune-auto

20 de sfaturi pentru siguranța copilului tău în noul an

în Educatie | scris de bebetex

Un nou an reprezintă o nouă șansă de a petrece mai mult timp împreună cu cei dragi, de a ne îndeplini dorințele, dar și de a deveni mai responsabili. Cu siguranță, fiecare părinte își dorește ca micuțul său să fie în afara oricărui pericol, indiferent că se află în mașină, la școală sau la locul de joacă. Tocmai de aceea, Bebetex propune o serie de 20 de sfaturi pentru a evita incidentele nefericite și pentru a avea parte de călătorii fără griji.

1. Achiziționează un scaun auto – acesta este cel mai important sfat pentru ca micuțul tău să fie protejat pe parcursul călătoriilor cu mașina. Îți reamintim că folosirea unui fotoliu auto special pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani este obligatorie prin lege. În plus, micul pasager se va simți mult mai confortabil într-un produs creat special pentru nevoile lui, în funcție de vârstă și greutate. Descoperă scaunele auto Bebetex aici: https://goo.gl/Trqvjt

2. Interesează-te mai mult despre importanța și folosirea scaunelor auto – trecerea în diferite etape de dezvoltare a copilului tău implică numeroase schimbări și în privința fotoliului auto folosit. Toate aceste lucruri le poți afla la un click distanță. Astfel, nu doar că vei asigura protecția și confortului micuțului tău, dar vei fi și la curent cu noile schimbări legislative în domeniu. O serie de articole utile poți găsi pe blogul nostru.

3. Verifică dacă scaunul auto este instalat corect – sfatul acesta este auzit frecvent, însă o instalare necorespunzătoare poate duce la un rezultat nefericit în cazul unui impact. Manualul de instrucțiuni îți stă la dispoziție pentru a te asigura că nu omiți niciun pas important.

4. Poziționează corect scaunul auto – acesta trebuie să fie montat pe bancheta din spate, airbag-urile fiind periculoase pentru un copil în cazul unui accident. În plus, poziționarea ar trebui făcută cu spatele la direcția de mers până când micuțul împlinește vârsta de 1 an.

5. Nu îl îmbrăca prea gros pe copil atunci când se află în scaunul auto – pe timpul iernii este recomandată folosirea unei pături peste sistemul de siguranță, iar pe timpul verii ar fi de preferat folosirea unor materiale textile care să îi asigure confortul copilului tău.

6. Asigură-te că știe și respectă regulile de circulație – în acest mod va fi în siguranță chiar și atunci când va merge singur spre școală sau spre cursurile pe care le frecventează.

7. Asigură-i copilului tău un drum interesant – jocuri, cărți audio, tablete interactive. Acestea sunt doar câteva din ideile pentru ca orice călătorie cu mașina să fie mai interesantă pentru micuțul tău, indiferent de durata excursiei.

Citeşte în continuare

Sărbători de iarnă în siguranță | -20% reducere la scaunele auto aflate în promoție

în Scaune auto | scris de bebetex

Sărbătorile de iarnă reprezintă cel mai potrivit moment pentru a vă reuni cu persoanele dragi vouă și de a petrece clipe memorabile împreună. Înainte de a porni la drum este important să nu uităm că prioritară rămâne siguranța auto, mai ales în cazul copiilor.

Tocmai de aceea Bebetex vine în ajutorul părinților responsabili cu o nouă campanie, prin care vă oferim -20% reducere la scaunele auto aflate în promoție!

Perioada de desfășurare a campaniei este între 13 – 20 decembrie, așa că nu mai sta pe gânduri și surprinde-ți micuțul cu un cadou practic și spectaculos!

Descoperă scaunele auto aflate în promoție aici: http://www.bebetex.ro/scaune-auto

*Promoția nu se cumulează cu alte reduceri.

Îți reamintim că scaunele auto Bebetex se remarcă prin siguranța oferită micuților, dar și prin asigurarea confortului indiferent de cât de lungă urmează să fie călătoria cu mașina. În plus, varietatea de produse existente îți oferă posibilitatea de a alege fotoliul auto corespunzător, în funcție de vârsta, greutatea și preferințele copilului.

Călătorii liniștite și sărbători fericite alături de cei dragi!

SUMMER SALE | -20% reducere la scaunele auto Bebetex

în Scaune auto | scris de bebetex

Vara ne bucurăm de soare, vacanțe și călătorii inedite. Atunci când pornești în noi aventuri cu mașina, împreună cu micuțul tău, ar trebui să iei în calcul doi factori: siguranța și confortul lui. Bebetex îți recomandă să alegi un scaun auto potrivit înălţimii, greutăţii şi vârstei copilului tău, în care să se simtă relaxat şi fericit.

Pentru că știm cât de importantă este siguranța copiilor pe parcursul călătoriilor cu mașina, am lansat o nouă campanie de reduceri valabilă în perioada 10-20 august 2017:

  • Summer Sale
  • -20% reducere la toate scaunele auto

Vei avea astfel posiblitatea să alegi dintr-o gamă variată de scaune auto pe acela potrivit nevoilor, dar şi preferinţelor copilului tău.

Descoperă scaunele auto aflate în promoție aici: http://www.bebetex.ro/scaune-auto

* Promoția nu se cumulează cu alte reduceri.

Bebetex îți pune la dispoziție o gamă variată de scaune auto potrivite pentru orice vârstă, de la naștere și până la 12 ani, moment în care copilul tău va începe să poarte centura de siguranță. Scaune auto Disney, cu personaje simpatice, scaune auto Nania, Ferrari sau Migo, toate proiectate conform standardelor europene, te așteaptă pe site-ul nostru.

Pornește în cele mai frumoase aventuri cu mașina, în timp ce micuțul tău se află în siguranță!

Călătorește în siguranță în vacanța de vară! -20% reducere la scaunele auto Bebetex

în Scaune auto | scris de bebetex

Vara este perioada cea mai potrivită pentru a petrece momente de neuitat cu cei dragi, pentru a vizita locuri noi și a crea cele mai frumoase amintiri. Indiferent de destinația aleasă în vacanța de vară nu uita că siguranța copilului tău este prioritară! Excursiile cu mașina vor fi mult mai plăcute știind că micuțul tău se află în afara oricărui pericol cu ajutorul unui scaun auto.

Pentru că vrem să fim alături de tine în această vară, Bebetex vine în ajutorul tău și lansează o nouă campanie prin care oferă -20% reducere la orice scaun achiziționat, indiferent de grupa de vârstă sau de producător.

Campania are loc în perioada 19 – 25 iunie 2017.

Scaunele auto aflate în această campanie pot fi vizualizate aici: http://www.bebetex.ro/scaune-auto

* Promoția nu se cumulează cu alte reduceri Bebetex.

Bebetex îți pune la dispoziție o gamă variată de scaune auto potrivite pentru orice vârstă, de la naștere și până la 12 ani, moment în care copilul tău va începe să poarte centura de siguranță. Alege fotoliul auto potrivit, ținând cont de vârsta, greutatea și înălțimea copilului tău și pornește în cele mai frumoase aventuri cu mașina, în timp ce micuțul tău va fi protejat.

Cumpărături plăcute și nu uita, alege siguranța auto înainte de toate!

Sărbătorește Paștele călătorind în siguranță! -20% reducere la orice scaun auto

în Scaune auto | scris de bebetex

homeapge

Sărbătoarea Paștelui se apropie și cu acest prilej părinții își planifică una sau mai multe călătorii pentru a-i revedea pe cei dragi. Dacă sunteți pregătiți să alegeți mașina ca mijloc de transport pentru călătoria voastră, țineți cont că siguranța auto a copiilor voștri este cea mai importantă.  

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, Bebetex vine în ajutorul părinților cu o nouă campanie de reduceri, prin care oferă -20% reducere la orice scaun auto achiziționat în perioada 10 – 23 aprilie 2017. Prin intermediul acesteia, vă propunem să alegeți cele mai sigure și potrivite scaune pentru copiii voștri, creându-le acestora un mediu sigur pentru o călătorie fără griji!

Scaunele auto aflate în această campanie pot fi vizualizate aici: http://www.bebetex.ro/scaune-auto

* Promoția nu se cumulează cu alte reduceri Bebetex.

Scaune auto extrem de confortabile și de calitate vă aşteaptă pe site-ul nostru, cu preţuri atrăgătoare, pentru călătorii de neuitat de care copiii se vor bucura din plin.

Iată recomandările Bebetex:

Grupa 0+ (de la naștere la 1 an)

Scaun auto Nania Beone Animals Elephant

Preț vechi: 248 lei | Preț nou: 198 lei

Grupa 0/1 (de la naștere la 3-4 ani)

Scaun auto Driver Plus Disney Mickey Mouse

Preț vechi: 350 lei | Preț nou: 280 lei

Grupa 0/1/2 (de la naștere la 7-8 ani)

Scaun auto Nania Trio First Horizon Pink

Preț vechi: 341 lei | Preț nou: 273 lei

Grupa 1/2/3 (de la 9 luni la 11-12 ani)

Scaun auto Beline Star Wars

Preț vechi: 350 lei | Preț nou: 280 lei

Grupa 2/ 3 (de la 3 la 12 ani)

Scaun auto Dream Luxe Disney McQueen

Preț vechi: 158  lei | Preț nou: 126 lei

Descoperiți întreaga gamă de scaune auto Bebetex aici: http://www.bebetex.ro/scaune-auto

Pentru mămici responsabile: -15% Reducere la orice scaun auto Bebetex

în Scaune auto | scris de bebetex

propunere vizual Bebetex

Cum primăvara și-a intrat în drepturi, o plimbare, o excursie sau o vacanță sunt activități care cu siguranță sunt incluse pe lista oricărei mămici. Bebetex vine în ajutorul mămicilor responsabile cu o nouă campanie de reduceri, prin care oferă -15% discount la orice scaun auto achiziționat de pe site-ul bebetex.ro. Campania se desfășoară în perioada 1-8 martie.

Cum puteți beneficia de reducere? La pasul adăugării în coș, introduceți cod cupon: ziuamamei

Scaunele auto aflate în promoție pot fi vizualizate aici: http://www.bebetex.ro/scaune-auto

* Promoția nu se cumulează cu alte reduceri Bebetex

Bebetex prezintă mai jos 5 scaune auto de achiziționat cu ocazia acestei campanii, în funcție de grupa de scaune auto potrivită:

Grupa 0+ (de la naștere la 1 an)

Scaun auto Nania Beone FIrst Pop Pink

Preț vechi: 209 lei | Preț nou: 178 lei

Grupa 0/1 (de la naștere la 3-4 ani)

Scaun auto Driver Plus Disney Princess

Preț vechi: 380 lei | Preț nou: 323 lei

Grupa 0/1/2 (de la naștere la 7-8 ani)

Scaun auto Nania Cosmo First Graphic Red

Preț vechi: 363 lei | Preț nou: 309 lei

Grupa 1/2/3 (de la 9 luni la 11-12 ani)

Scaun auto Nania Beline Animals Panda

Preț vechi: 407 lei | Preț nou: 346 lei

Grupa 2/ 3 (de la 3 la 12 ani)

Scaun auto Migo R-Way Betty Grey

Preț vechi: 360 lei | Preț nou: 306 lei

Descoperă întreaga gamă de scaune auto Bebetex aici: http://www.bebetex.ro/scaune-auto