Bine ați venit pe blogul nostru!

După tagul "scaun auto pentru copii"

Ce să faci imediat după un accident auto

în Educatie | scris de bebetex

Într-un top realizat la nivelul Uniunii Europene, România este pe locul întâi în ceea ce priveşte accidentele auto în care sunt implicaţi şi copii. Indiferent că ai experienţă ca şofer sau că eşti atent la trafic, există riscul ca tu sau familia ta să fiţi victimele unei astfel de întâmplări nefericite. Tocmai de aceea este important să ştii ce să faci imediat după un accident de circulaţie, mai ales dacă printre pasageri se numără şi un copil.

Menţionăm faptul că, în conformitate cu legile din ţara noastră, accidentul de circulaţie este considerat un eveniment petrecut pe drumurile deschise circulaţiei publice.

1. Rămâi la faţa locului – nu pleca de la locul accidentului, chiar dacă acesta a fost unul minor. Nu numai că rişti amendă sau chiar dosar penal, dar pot exista şi victime care au nevoie de ajutor. Opreşte motorul maşinii, trage frâna de mână şi, dacă este posibil, scoate automobilul de pe şosea.

2. Sună la 112 – acest lucru trebuie realizat cât mai rapid, mai ales dacă există victime. Asigură-te că atât poliţia, cât şi ambulanţa sunt pe drum. Trebuie să anunţi poliţia chiar şi în cazul unui accident minor deoarece ai nevoie de un raport realizat de aceştia pe care să îl arăţi companiei de asigurări.

Amintim faptul că, în cazul unui accident fără victime, şoferii au posibilitatea de a se înţelege pe cale amiabilă. În cazul în care cei doi şoferi implicaţi nu se înțeleg, este obligatoriu să se meargă la poliţie în 24 de ore. Persoana care nu îndeplineşte această regulă îşi pierde carnetul de şofer.

3. Păstrează luminile de avarie pornite – în cazul în care acestea nu funcţionează, asigură-te că ceilalţi şoferi pot observa accidentul. În acest mod vei preveni apariţia de noi accidente. Este recomandat să ai şi o laternă în maşină pentru a o folosi pe timpul nopţii.

4. Nu mişca persoanele rănite – dacă micuţul tău a fost rănit este recomandat să nu îl mişti. Chiar dacă mulţi părinţi cred că procedează corect încercând să mute victima din maşină, acest lucru este greşit. Dacă există fracturi la nivelul coloanei vertebrale, mutarea poziţiei fără a avea cunoştinţele şi aparatura medicală necesară nu face decât să înrăutăţească starea victimei.

5. Rămâi calm – ca şi părinte ai o responsabilitate mai mare. Este important să îţi păstrezi calmul în astfel de situaţii pentru a nu speria copilul şi pentru a urma toţi paşii recomandaţi imediat după un accident.

6. Acceptă ajutor din partea medicilor chiar şi în cazul unui accident minor – chiar dacă pare că micuţul tău este în afara oricărui pericol, lucrurile pot sta diferit. De aceea este important ca un medic să îi facă un consult celui mic, dar şi celorlalţi pasageri care au fost implicaţi în accident. Dacă ajungi la spital, este recomandat să îl suni pe pediatrul copilului tău. Acesta ştie dacă cel mic are alergii și poate face recomandările potrivite în ce privește administrarea anumitor medicamente.

7. Anunţă compania de asigurări – aceştia trebuie să fie informaţi în legătură cu accidentul. În plus, există anumite companii care oferă şi servicii medicale incluse. Dacă ai telefonul aproape, realizează nişte poze. Acestea îţi vor fi folositoare atât pentru poliţie, cât şi pentru  cei de la asigurări.

8. Cumpără un scaun auto nou – chiar dacă accidentul auto nu a fost grav sau fotoliul auto nu pare să aibă defecţiuni în urma impactului, acesta trebuie schimbat. Există posibilitatea ca defectul să nu fie unul vizibil şi viaţa copilului tău să fie pusă în pericol în următoarele călătorii cu maşina.

9. Urmăreşte în continuare starea de sănătate a copilului tău – unele simptome apar la câteva zile după accident, aşa că mergi la medic dacă observi că cel mic este mai obosit ca în mod normal, prezintă anumite dureri sau nu are poftă de mâncare.

Un accident de circulaţie poate fi evitat prin respectarea normelor de circulaţie şi adaptarea vitezei la condiţiile meteo. Cu toate acestea, riscul încă există, de aceea este important să acorzi atenţie sporită, mai ales când ai un copil în maşină. Este recomandat să urmezi paşii prezentaţi pentru a te asigura că tu şi cei dragi ţie sunteţi în afara oricărui pericol.

Sfaturi pentru îmbunătățirea condusului după ce ai devenit părinte

în Educatie | scris de bebetex

Să fii părinte este o bucurie de nedescris, dar reprezintă şi o enormă responsabilitate. Din momentul în care un copil apare în viaţa ta, lucrurile se schimbă radical deoarece grija şi atenţia ta trebuie să fie sporite. Unul dintre cele mai relevante aspecte în acest sens îl constituie felul tău de a conduce. Indiferent că eşti o persoană calmă la volan sau că ai experienţă în trafic, iată cele mai importante sfaturi pentru a-ţi îmbunătăţi condusul după ce ai devenit părinte:

1. Respectă regulile de circulaţie – cea mai importantă regulă este cea a respectării normelor de circulaţie. Dacă ai avut momente când ai încălcat limita de viteză sau ai ignorat un indicator, acum trebuie să te concentrezi şi să acorzi atenţie detaliilor. Fii atent la marcajele rutiere, la pietoni, la ceilalţi participanţi în trafic, dar, mai ales, respectă limitele de viteză. Majoritatea accidentelor se întâmplă, din nefericire, deoarece şoferii se grăbesc să ajungă la destinaţie, chiar dacă îşi pun viaţa în pericol. Nu uita că acum ai şi un copil în maşină, iar viaţa lui depinde de tine.

2. Poartă centura de siguranţă – acordă o atenţie specială acestei reguli de circulaţie deoarece este extrem de importantă. Chiar dacă eşti un şofer care respectă normele, pot exista alţi participanţi la trafic care te pot pune pe tine şi pe micuţul tău în pericol. Nepurtarea centurii de siguranţă în autovehicule este, în continuare, una dintre cele mai mari cauze ale deceselor în trafic, după cum arată Comisia Europeană într-un raport pe anul 2016, când peste 25.500 de persoane şi-au pierdut viaţa pe şoselele din UE.

3. Reîmprospătează-ţi cunoştintele privind circulaţia rutieră – cel mai uşor mod de a fi sigur că nu ratezi nicio regulă de circulaţie este să citeşti din nou Codul Rutier şi să faci chestionare online. Nu doar că îţi vei aminti de toate aspectele importante în ceea ce priveşte condusul, dar vei afla şi ce schimbări au fost făcute în lege.

Citeşte în continuare

Cele mai periculoase perioade ale anului pentru șoferi – când suntem mai predispuși la accidente

în Educatie | scris de bebetex

Conform studiilor recent realizate de către specialiştii în domeniu, maşina este considerată cel mai riscant mijloc de transport. Din nefericire, zilnic au loc accidente rutiere, de multe ori victimele fiind copii. Prevenirea unei tragedii se poate face în numeroase moduri: atenţie sporită, respectarea legii, dar şi prin cunoaşterea celor mai periculoase perioade ale anului pentru şoferi.

Te-ai întrebat vreodată când eşti cel mai predispus la accidente? În continuare îţi vom prezenta perioadele în care ar trebui să acorzi atenţie sporită traficului, dar şi moduri prin care să eviţi producerea unei tragedii.

Perioada sărbătorilor de iarnă

Pericole: după cum bine ştim, de Crăciun, toate drumurile duc acasă. Cu toţii cunoaştem aglomeraţia care se formează pe autostrăzi, pe principalele drumuri naţionale, chiar şi în oraş. Lumea este grăbită pentru a găsi cadoul ideal sau pentru a ajunge la familie. Această grabă duce la numeroase accidente auto, cauzate de neatenţie, stres şi oboseală. În momentul în care ai un copil ca pasager, responsabilitatea este mult mai mare. Nu uita că în această perioadă condiţiile meteo nu sunt favorabile. Ninsoarea şi viscolul pot pune în dificultate chiar şi un şofer cu experienţă, aşa că trebuie să fii atent si să ai răbdarea necesară pentru a ajunge cu bine la destinaţie.

Soluţie: Cea mai simplă soluţie este planificarea. Realizează liste cu ceea ce doreşti să cumperi şi achiziționează cadourile din timp. Dacă ai posibilitatea, ia-ţi concediu înainte de sărbători pentru a evita aglomeraţia şi pentru a conduce fără griji.

Revelionul

Pericole: ajunul Anului Nou reprezintă un motiv de distracţie pentru majoritatea oamenilor. În timpul acestei perioade, unii şoferi sunt prea entuziasmaţi de venirea noului an şi uită să respecte regulile impuse de lege în ce privește consumul de alcool pe durata șofatului. Din nefericire, alcoolul este una dintre principalele cauze ce duc la accidente.

Soluţie: Chiar dacă tu nu eşti adeptul unor astfel de obiceiuri periculoase şi ilegale, nu uita că sunt alţi şoferi care ţi-ar putea pune viața în pericol. Dacă trebuie neapărat să călătoreşti în această perioadă, acordă mai multă atenţie şoferilor ce par a avea un comportament deviant şi nu uita de condiţiile meteo care ar putea reprezenta un alt pericol.

Lunile de vară

Pericole: dacă pentru cei care stau în oraş traficul este unul lejer pe timpul verii, nu acelaşi lucru se poate spune despre autostrăzi şi drumuri naţionale. Având în vedere că elevii şi studenţii se află în vacanţă şi că vara este anotimpul concediilor, şansele ca un accident rutier să se întâmple sunt mai mari ca în alte perioade. În aceste luni vei vedea mulţi tineri la volan, majoritatea neavând experienţă în condus.

Soluţie: este important să mergi cu o viteză regulamentară şi să fii atent la participanţii în trafic. Suntem siguri că doreşti să petreci o vacanţă cât mai plăcută alături de familie, aşa că răbdarea poate face diferenţa într-o astfel de situaţie.

Citeşte în continuare

Importanța înlocuirii scaunului auto pentru copii după un accident

în Educatie | scris de bebetex

Screen-Shot-2016-03-26-at-4.48.14-PM

Mulți părinți se întreabă, după ce sunt implicați într-un accident auto, dacă este necesară înlocuirea scaunelor auto în care au fost așezați copiii lor pe durata impactului.

Pentru a fi corect informat, Bebetex îți prezintă mai jos o serie de informații utile cu privire la înlocuirea scaunului auto după un accident auto.

1. După cum știm, este important să înlocuim scaunul auto după un accident mediu sau major, în care toate componentele au avut de suferit. O întrebare apare însă mai mereu: Scaunul auto trebuie înlocuit chiar și după un accident minor?

Avariile ulterioare pot afecta calitatea scaunului auto. Chiar și după un accident minor, părinții sunt sfătuiți să înlocuiască scaunul auto. Integritatea structurală poate fi compromisă, unele dintre avariile minore neputând fi sesizate cu ochiul liber, afectând astfel siguranța auto a copilului tău. Un scaun implicat într-un accident de mașină poate să nu prezinte semne exterioare de deterioare, însa nu va fi la fel de eficient în cazul unui viitor accident auto.

O componentă deteriorată a scaunului auto sau care lipsește cu desăvârșire poate pune în pericol siguranța auto a copilului tău.

2. Copilul meu nu a fost așezat în scaunul auto pe durata accidentului. Tot trebuie înlocuit?

Da, chiar și în acest caz, scaunul auto trebuie înlocuit. Impactul produs în timpul accidentului poate deteriora scaunul, chiar daca cel mic nu a fost așezat în el. Dacă vei continua să îl folosești, la un al doilea impact este posibil ca micuțul tău să fie rănit.

3. Cineva a lovit bara de protecție a autoturismului meu în parcare. Este cazul să înlocuiesc scaunul auto?

Este posibil ca loviturile ușoare, care nu deteriorează bara de protecție a mașinii, să nu aibă un impact semnificativ asupra scaunului auto, prin urmare nu este necesară înlocuirea acestuia. Însă înainte de a lua această decizie, verifică atent fiecare componentă a scaunului auto, eventual cere ajutorul producătorului de la care ai cumpărat scaunul auto pentru cel mic.

Bebetex recomandă înlocuirea scaunului auto pentru copii, indiferent de tipul accidentului: minor, mediu sau major. Este mai bine să previi, oferindu-i celui mic siguranța de care are nevoie în timpul mersului cu mașina.