Bine ați venit pe blogul nostru!

După tagul "legislatie auto"

120 de scaune auto pentru copii, donate în cadrul unei campanii de responsabilizare, cu ocazia Săptămânii Siguranței Rutiere

în Scaune auto | scris de bebetex

Conform statisticilor, România este prima țară din Uniunea Europeană în ce privește numărul morților în accidente rutiere. Copiii cu vârsta între 2 și 14 ani sunt principalele victime ale accidentelor auto, tragedii produse din cauza faptului că cei mici nu erau instalați corespunzător într-un scaun auto special sau nu purtau centura de siguranță.

Cu ocazia Săptămânii Mondiale a Siguranței Rutiere, inițiativă a Organizației Națiunilor Unite, Bebetex România împreună cu Fundația Mereu Aproape au inițiat luna aceasta o campanie de responsabilizare și conștientizare privind siguranța transportului copiilor.

Pentru că a dorit să ajungă la cât mai mulți părinți sau viitori părinți cu informații despre siguranța în mașină și să tragă un semnal de alarmă în ce privește importanța folosirii scaunului auto, chiar și pe distanțe scurte, cum ar fi o plimbare prin oraș, Bebetex a donat în cadrul acestei campanii de responsabilizare 120 de scaune auto, beneficiari fiind preșcolarii. Proiectul s-a desfășurat în perioada 3-8 mai în cadrul a 4 grădinițe din sectoarele 1, 3, 4, și 6 ale Capitalei. Grădinițele implicate în campanie au fost Grădinița nr. 222, sector 1, Grădinița nr. 187, sector 3, Grădinița nr. 193, sector 4 și Grădinița nr. 272, sector 6.

Scaunele auto pentru copii nu sunt opționale, nu sunt un accesoriu, ci o măsură prin care ne asigurăm că viața copiilor nu este pusă în pericol în timpul transportului cu mașina. Tocmai de aceea, prin donarea celor 120 de scaune auto, Bebetex a dorit să reitereze importanța siguranței oferite copiilor în mașină și să faciliteze accesul părinților la aceste produse necesare protecției micuților.

Folosirea scaunelor auto pentru copii este obligatorie de la naștere până când cel mic atinge înălțimea de 135 cm, începând cu 6 februarie 2015, după publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii Guvernului nr. 11/2015 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Nerespectarea acestor reguli va fi sancţionată cu până la cinci puncte de amendă.  Asta înseamnă că amenda ar putea ajunge la 625 de lei – mai mult decât ar costa, de fapt, un scaun auto.

Bebetex se adresează părinților care vor ca transportul copiilor lor să se facă în deplină siguranță. Astfel, Bebetex vă pune la dispoziție o serie de scaune auto, cărucioare și accesorii, în concordanță cu normele și standardele de calitate europene, cărucioarele și accesoriile având ultimul standard EN, iar fotoliile auto fiind omologate ECE R44/04.

Ne găsiți pe Bebetex.ro, Blog.bebetex.ro și pe Facebook/Bebetexstore

Amendă de 1400 de lei, dacă în scaunul din față al mașinii stă un copil sub 12 ani!

în Educatie | scris de Bebetex

Fiecare dintre noi, a văzut la un moment dat, prin oraș sau chiar la drum lung, copiii ținuți în brațe, pe bancheta din spate sau pe scaunul din față al mașinii, sau mai rău, copiii prea mici care stăteau singuri, neasigurați în centură, în scaunul pasagerului.

Codul rutier stabilește ca „transportul copiilor în vârstă de până la 12 ani sau al animalelor pe locurile din față ale vehiculelor reprezintă contravenție și se sancționează cu amenda maximă pentru persoane fizice, adică amendă din clasa a IV de sancțiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă)”. Avand în vedere că un punct de amendă este de 70 de lei, înseamnă că aceste amenzi sunt cuprinse între 630 lei și 1400 de lei. Nu puțin, spunem noi, dacă facem comparație cu prețul unui scaun auto sau înălțător.

V-am spus deja despre recomandările privind transportul copiilor până în 12 ani, în scaune auto speciale, în funcție de vârstă, greutate și înălțime. Se pare că acest cod rutier totuși nu stabilește nici o sancțiune pentru transportul copiilor fără scaun special, însă acesta este recomandat pentru siguranța lor.

Și pentru ca astfel de scene puteți vedea destul de des, în trafic, vă întrebăm, după ce urmăriți acest filmul, dacă sunteți sau nu de acord, sa folosiți un scaun auto special pentru copiii voștri?

Sursa video Știrileprotv.ro

Foto Flickr