Bine ați venit pe blogul nostru!

După tagul "ghid instalare scaun auto"

Cum instalăm corect scaunul auto pentru copii

în Educatie | scris de bebetex

Photo credit: Istockphoto.com

Photo credit: Istockphoto.com

Conform unui studiu, 3 din 4 scaune auto sunt instalate greșit în mașină, iar acest lucru ar putea avea un impact dramatic asupra siguranței copilului tău. Iată care sunt principalele lucruri de care trebuie să ții cont atunci când instalezi scaunul auto în mașină:

1. Asigură-te că scaunul este potrivit vârstei copilului

Pentru copii până într-un an poți folosi scaune speciale din grupa 0+, grupa 0/1 sau grupa 0/1/2, iar pentru cei mai mari, peste 9 luni/1 an cele din grupa 1/2/3 sau grupa 2/3, ținând atât cont de vârsta micuțului tău, dar și de posibilitatea ca respectivul scaun să poată fi instalat cu fața, dar și cu spatele la direcția de mers, conform recomandărilor specialiștilor.

2. Instalarea scaunelor auto

Scaunele auto se pot fixa în două feluri: fie cu centura de siguranță de pe locul din spate, care se trece prin fantele scaunului și se fixează astfel încât să nu existe nici un joc, fie prin intermediul unui sistem numit ISOFIX cu care sunt echipate din fabrică mașinile mai noi și care permite ancorarea direct pe bancheta scaunului. Sistemul ISOFIX oferă maximă protecție în toate situațiile de impact și exclude riscul ca scaunul să alunece, să se răstoarne sau să se balanseze. Prin legătura directă cu scaunul mașinii, sistemul ISOFIX reduce defectele de fixare a scaunului auto pentru ca bebelușul tău să călătorească în deplină siguranță.

În cazul ambelor opțiuni, citește instrucțiunile din manualul scaunului auto și al vehiculului. Deoarece fiecare scaun auto și vehicul sunt diferite, este important să urmezi instrucțiunile cu atenție și grijă la fiecare detaliu. Dacă instrucțiunile nu sunt suficient de clare, contactează producătorul sau importatorul scaunului.

3. Poziționarea scaunului în mașină

Asigură-te că scaunul este poziționat corect în mașină. Trebuie să fii atent ca scaunul să fie poziționat cu spatele la direcția de mers, dacă vârsta sau greutatea copilului nu permit o altfel de poziționare. De asemenea, trebuie să ții cont de recomandările specialiștilor de a instala scaunul copilului, pe locul din mijloc al banchetei din spate a mașinii.

Încearcă să menții poziția scaunului cu spatele la direcția de mers cât mai mult posibil; specialiștii recomandă până când copilul împlinește 2 ani sau până când acesta atinge limitele de înălțime și greutate superioare recomandate pentru scaunul respectiv.

Dacă instalezi un scaun orientat cu spatele la direcția de mers, asigură-te că este așezat cât mai lipit de banchetă. Același lucru este valabil și pentru scaunele orientate cu fața spre direcția de mers. Pentru ca scaunul auto să fie cât mai bine așezat în scaunul mașinii, apasă cât poți de tare baza scăunelului, astfel încât să iasă tot aerul din perna de sub el.

4. Măsuri pentru siguranța copilului tău

Scaunul auto nu trebuie să se miște mai mult de 2,5 cm în față, spate sau lateral. Verifică întotdeauna înainte de plecare dacă cel mic are bine fixată centura de siguranță.

Fiecare scaun auto pentru copii este dotat cu hamuri sau centuri speciale, pentru ca micuțul să nu cadă din el și să fie transportat în siguranță cu mașina. Asigură-te că hamurile sunt suficient de strânse în jurul copilului. Dacă hamurile sunt prinse cu ușurință între degetul mare și arătător, înseamnă că nu sunt suficient de bine strânse. Nu trebuie să permită introducerea cu ușurință a degetelor sub ele.

Asigură-te că suporturile în care se prind curelele sunt localizate la nivelul axilelor, deasupra pieptului copilului. Dacă suporturile sunt poziționate greșit, curelele riscă să alunece, iar micuțul să nu mai fie protejat de acestea.

Mai multe sfaturi interesante poți găsi în articolul Installing a car seat.

De ce nu este bine sa cumperi un scaun auto second-hand pentru copilul tau

în Educatie | scris de bebetex

istock-000025333944-xxxlarge1

Cat de sigur este un scaun auto second-hand pentru copilul tau? Un studiu realizat de o companie de asigurari din Australia a relevat faptul ca mai mult de o treime dintre scaunele auto second-hand cumparate nu au fost adecvate pentru utilizare. Acestea erau uzate, deteriorate, prea vechi, iar unele modele erau chiar ilegale. Nu numai ca aceste scaune sunt o risipa de bani, ele sunt periculoase. Parintii sunt indemnati sa fie precauti atunci cand cumpara un scaun auto, mai ales daca este vorba despre unul la mana a doua.

Este adevarat ca un scaun auto second-hand te poate ajuta sa economistesti bani, insa cand vine vorba de siguranta auto a celui mic, nu este recomandat sa faci economii, mai ales ca poti gasi scaune auto noi, sigure si confortabile la preturi convenabile.

Iata cateva pericole ale utilizarii unui scaun auto de copii la mana a doua:

  • Nu cunosti istoria scaunului auto

Daca nu cunosti cu adevarat persoana de la care cumperi scaunul auto, nu iti poti da seama de calitatea, fiabilitatea, vechimea sau data de expirare a acestuia. Durata medie a unui scaun auto este de 5-6 ani, maximum 8 ani.

  • Nu stii daca acesta a fost implicat intr-o coliziune sau daca a suferit daune grave

Avariile ulterioare pot afecta calitatea scaunului auto. Chiar si dupa un accident minor, parintii sunt sfatuiti sa inlocuiasca scaunul auto. Integritatea structurala poate fi compromisa, unele dintre avariile minore neputand fi sesizate cu ochiul liber, afectand astfel siguranta auto a copilului tau. Un scaun de masina folosit poate sa fi fost implicat intr-un accident de masina, fara ca acesta sa prezinte semne exterioare de deterioare, prin urmare nu va fi la fel de eficient in cazul unui viitor accident auto.

  • Este greu sa iti dai seama daca scaunul se potriveste masinii tale si daca se va monta corespunzator

Neavand un manual de utilizare si un ghid de instalare a scaunului auto, este greu sa iti dai seama daca acesta este potrivit masinii tale si daca se va monta corespunzator. Fara aceste instructiuni de instalare, este destul de greu sa iti dai seama daca ai instalat corect scaunul auto. In plus, nu vei avea parte de instructiunile de ingrijire a scaunului auto, care au fost incluse initial in ambalaj.

  • Se poate ca scaunele auto second-hand sa nu intruneasca standardele actuale de siguranta si calitate

Testele de impact, de cercetare si de siguranta, precum si progresele tehnologice, toate joaca un rol important in procesul pe care designerii si producatorii il folosesc in crearea scaunelor auto. Scaunele auto la mana a doua pot fi depasite tehnologic sau lipsite de caracteristici moderne care contribuie la normele de siguranta.

  • Se poate sa nu iti dai seama de faptul ca unele parti ale scaunului auto pot lipsi

O componenta deteriorata a scaunului auto sau care lipseste cu desavarsire poate pune in pericol siguranta auto a copilului tau. Exista posibilitatea sa nu iti dai seama de lipsa unei componente pana in momentul in care ai avut parte de un accident auto, iar scaunul auto nu a functionat din cauza acesteia.

In concluzie, pericolele care pot aparea in urma achizitionarii unui scaun auto second-hand sunt reale si pot avea un impact negativ asupra sigurantei auto a copilului tau. Incearca sa cumperi scaune auto direct de la magazine autorizate, unde reprezentantii te vor ajuta sa alegi scaunul auto potrivit masinii, dar si greutatii si varstei copilului tau.

Deoarece preocuparea noastra principala este siguranta pe care o putem oferi copiilor in timpul calatoriilor cu automobilul, suntem in permanenta preocupati in a gasi si a oferi produse de top pentru intampinarea nevoilor tale.

Scaunele auto Bebetex sunt produse conform Standardelor Europene de Calitate si Siguranta ECE R44/04. Sunt produse originale, care asigura confort si siguranta certificata micutului tau.

Descopera intreaga gama de scaune auto Bebetex aici: http://www.bebetex.ro/scaune-auto