Bine ați venit pe blogul nostru!

Din categoria: Siguranta auto

Sfaturi pentru siguranța copilului tău în drum spre școală

în Educatie | scris de bebetex

Indiferent de ce mijloc de transport foloseşte copilul tău pentru a ajunge la şcoală, cel mai dificil test pe care îl va da nu este în clasă, ci în drumul spre instituţia de învăţământ. Ştiai că aproximativ 25.000 de copii sunt răniţi anual, ca rezultat al accidentelor petrecute în drum spre şcoală?

Cei mici nu au aceeaşi abilitate de a percepe distanţa, viteza sau zgomotul din trafic, în comparaţie cu adulţii. De aceea este extrem de important să îi învăţăm principalele reguli de circulaţie pentru a ajunge la şcoală în siguranţă.

Bebetex îți oferă mai jos o serie de sfaturi pentru protecţia celui mic, în funcţie de modalitatea de transport pe care o foloseşte sau urmează să o folosească.

1. AUTOBUZUL – a lua autobuzul pentru prima dată, în drum spre şcoală, este un pas important pentru copilul tău. Acest mijloc de transport nu este numai cel mai folosit de către elevi, dar este considerat şi cel mai sigur. Cu toate acestea, anumite accidente se pot întâmpla, mai ales din cauza neatenţiei.

• Este recomandat ca cel puţin pentru o perioadă să îţi conduci copilul la autobuz. Explică-i faptul că trebuie să aştepte în staţie sosirea vehiculului şi să nu se urce în acesta până când nu opreşte regulamentar.

• În cazul în care copilul tău trebuie să treacă strada după ce coboară din autobuz, el/ea ar trebui să se asigure că acesta nu pleacă din staţie tocmai în acel moment. Dacă autobuzul încă staţionează, este necesar ca cel mic să verifice atât în stânga, cât şi în dreapta, pentru a se asigura dacă poate trece strada în siguranţă. Un alt sfat folositor ar fi contactul vizual cu şoferul. Acesta poate să le indice copiilor dacă este recomandat să treacă strada în acel moment.

• Învaţă-l pe cel mic să folosească barele ajutătoare în timp ce se află în autobuz sau atunci când urcă sau coboară din acesta. Aglomeraţia din mijlocul de transportul în comun poate să fie un pericol.

• În  calitate de şofer şi părinte, o altă responsabilitate este de a reduce viteza atunci când în apropiere se află o staţie de autobuz sau lângă o şcoală. Acordă mai multă atenţie acestor zone deoarece cu siguranţă se vor afla copii, iar protecţia lor depinde de fiecare dintre noi.

2. MAŞINA – al doilea cel mai folosit mijloc de transport spre şcoală este maşina. În acest caz, atenţia trebuie sporită, mai ales dacă eşti cel sau cea care conduce. Chiar şi în situaţia în care nu vei conduce acea maşină, trebuie să te asiguri că regulile sunt respectate. Totul pentru siguranţa copilului tău.

• Întotdeauna trebuie să foloseşti în mod corespunzător centura de siguranţă. Este cea mai importantă regulă, cea care poate face diferenţa în cazul unui accident.

• Conform legii, copiii de până la 12 ani trebuie să stea pe bancheta din spate a maşinii. Indiferent de curiozitatea acestora de a sta pe locul din dreapta, este necesar să înţelegem că protecţia lor este pe primul plan.

Citeşte în continuare

Tipuri de scaune auto potrivite fiecărei etape de dezvoltare a copilului tău

în Educatie | scris de bebetex

carSeatGraphic

Pe piața din Romania există în acest moment o varietate de scaune auto, această diversitate îngreunând decizia de cumpărare a unui astfel de produs. Înainte de a alege scaunul auto potrivit, trebuie să ţii cont de nevoile micuțului şi de confortul pe care scaunul îl oferă pe parcursul nenumăratelor călătorii. Pe măsură ce va crește, nevoile copilului se vor schimba, iar fiecare etapă de dezvoltare va necesita achiziționarea unui anumit model de scaun auto, care să se potrivească vârstei, greutății și înălțimii lui.

În acest articol îți prezentăm tipurile de scaune auto existente și câteva sfaturi pentru alegerea scaunului auto ideal micuțului tău.

A. Scaunul auto poziționat cu spatele la direcția de mers

Copiii cu vârsta sub un an trebuie să călătorească întotdeauna într-un scaun orientat cu spatele la direcţia de mers, instalat pe bancheta din spate a maşinii.

Copilul tău ar trebui să rămână într-un scaun auto orientat cu spatele la direcţia de mers până atinge limita înălţimii şi a greutăţii stabilite de producător.

Ca regulă generală, trecerea la următoarea grupă se face atunci când greutatea copilului depășește maximul greutății admise de scaunul actual și când creștetul capului copilului depășește partea superioară a scaunului (indiferent dacă îndoaie sau nu genunchii).

Tipuri de scaune auto

1. Scaune destinate bebelușilor (Infant-Only Seat): concepute pentru bebeluși și copii cu vârsta sub un an, aceste scaune sunt mici, portabile și pot fi utilizate numai cu spatele la direcția de mers. Coșulețul în care stă copilul poate fi scos și așezat la loc cu ușurință. Acest tip este preferat celor convertibile (grupa 0/1) în primele luni de viață, protejând mai bine coloana vertebrală a celui mic.

2. Scaune convertibile: aceste scaune permit copiilor să rămână într-o poziţie orientată cu spatele la direcţia de mers o perioadă mai lungă de timp, aşa cum recomandă şi specialiştii în domeniu. Scaunele convertibile pot fi folosite atât cu spatele, cât şi cu faţa spre direcţia de mers. Pot fi utilizate de copiii de diferite dimensiuni (vârstă şi greutate).

3. Scaune All-In-One: acestea permit tranziția de la un scaun auto destinat bebelușilor, care se montează cu spatele la sensul de mers la un scaun de grupa 2-3 (15-36 kg) care se montează cu fața către sensul de mers. Scaunele All-In-One pot fi folosite în 3 moduri: scaun auto grupa 0-1 care se montează cu spatele la sensul de mers, scaun auto grupa 1-2 cu prindere în centuri proprii, montat cu fața la sensul de mers sau înălțător auto cu spătar (grupa 2-3) în care copilul este asigurat prin centura autovehiculului.

Impactul acestui tip de scaun privind siguranța celui mic

În cazul unui impact frontal – cel mai frecvent și cel mai periculos tip de impact – copilul așezat cu spatele la direcția de mers va fi împins în scaun, iar spatele, gâtul și craniul vor fi protejate de scaunul auto.

Citeşte în continuare

Prevederi legale privind scaunele auto pentru copii

în Educatie | scris de bebetex

Photo credit: Shutterstock

Subiectul scaunelor auto este unul dedicat pe care noi îl tratăm cu maximă importanţă. Bebetex îşi propune să vă aducă toate datele de care aveţi nevoie pentru a fi complet informaţi şi a proteja viaţa copiilor voştri. Prezentul articol are rolul de a vă informa cu privire la actualele prevederi legale care reglementează transportul micilor pasageri.

Scaunul special pentru copiii de până la 3 ani este obligatoriu

Potrivit Noului Cod Rutier, intrat în vigoare la data de 15 februarie 2015, este obligatoriu ca orice copil cu vârsta de până la 3 ani să stea într-un scaun special pe parcusul călătoriei cu mașina.

În mijloacele de transport în comun şi în taxi, copiii mai mici de 3 ani pot fi transportaţi sub supravegherea unei persoane, alta decât şoferul, şi trebuie să ocupe alt loc decât cel din faţă în cazul taxiurilor. Copiii de până la 3 ani pentru care este eliberat un certificat medical de scutire pe motiv medical grav pot fi transportaţi pe locurile din spate ale autovehiculului, sub supravegherea unei persoane, alta decât şoferul. Șoferul este obligat să aibă asupra sa certificatul medical de scutire în care trebuie să fie menționate afecțiunea pentru care este contraindicată purtarea sistemelor de siguranță și durata de valabilitate.

Alegerea sistemului de siguranță potrivit: centura sau scaunul special? Depinde de înălțimea copilului

De asemenea, conform noului regulament, șoferii sunt obligaţi să se asigure că, pe timpul conducerii vehiculului, minorii poartă centura de siguranţă sau sunt transportaţi în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate.

Astfel, copiii care au o înălţime de până la 135 cm pot fi transportaţi în autovehicule care AU sisteme de siguranţă pentru şofer şi pasageri NUMAI DACĂ sunt fixaţi/prinşi cu un dispozitiv de fixare în scaun pentru copii.

Extras din Hotărârea Guvernului nr. 11/2015: “Copiii cu o înălţime de până la 135 cm pot fi transportaţi în autovehicule echipate cu sisteme de siguranţă pentru conducător şi pasageri, denumite în continuare sisteme de siguranţă, doar dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul.

Aceeași regulă este valabilă și pentru copiii care au peste 135 cm înălțime, însă pentru aceștia mai există și varianta purtării centurii de siguranță.

Extras din Hotărârea Guvernului nr. 11/2015: “Copiii cu o înălţime de peste 135 cm pot fi transportaţi în autovehicule echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă poartă centuri de siguranţă pentru adulţi, reglate astfel încât să nu treacă peste zona gâtului sau feţei, ori dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul.”

Fac excepţie de la obligaţia de a fi fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii ori de a purta centura de siguranţă pe timpul transportului copiii pentru care este eliberat un certificat medical de scutire pe motiv medical grav. Aceştia pot fi transportaţi pe locurile din spate ale autovehiculului. Șoferul este obligat să aibă asupra sa certificatul medical de scutire în care trebuie să fie menționate afecțiunea pentru care este contraindicată purtarea sistemelor de siguranță și durata de valabilitate.

Citeşte în continuare

Verifică scaunul auto înainte de a pleca la drum. 5 lucruri de care să ții cont

în Educatie | scris de bebetex

CenturyLink_624_New-1200x800

Conform specialiştilor, 73% dintre scaunele auto nu sunt utilizate sau instalate corect în maşină. Părinţii trebuie să ţină cont de acest fapt, acordând atenţie sporită atunci când instalează scaunul auto al copilului. Bebetex îţi recomandă să verifici înainte de a pleca la drum dacă totul este în ordine cu scaunul auto şi dacă cel mic stă confortabil în el. Iată o listă cu lucrurile care trebuie verificate și pe care le poți rezolva în 15 minute. Astfel ştii că cel mic este în siguranţă pe tot parcursul călătoriei.

1. Verifică eticheta pentru a vedea dacă scaunul este potrivit copilului tău!

Este recomandat să verifici eticheta de pe scaunul auto pentru a te asigura că este adecvat vârstei, greutăţii şi înălţimii copilului tău. Ar trebui să verifici periodic aceste informaţii, pentru a şti la timp când trebuie să îl muţi pe cel mic într-un scaun auto care să fie potrivit lui. Pe măsură ce creşte, nevoile copilului se schimbă, iar fiecare etapă de dezvoltare necesită achiziţionarea unui anumit model de scaun auto. De asemenea, este recomandat să verifici şi data de expirare a scaunului pentru a te asigura că îl transporţi pe cel mic în siguranţă. Durata medie a unui scaun auto este de 5-6 ani, maximum 8 ani.

Mai multe informaţii despre cum să alegi scaunul auto potrivit fiecărei etape de dezvoltare a copilului tău găseşti aici.

2. Asigură-te că scaunul auto este poziționat corect în mașină

Potrivit studiilor, copilul așezat într-un scaun auto poziționat cu spatele la direcția de mers este de 5 ori mai protejat în caz de accident. În cazul unui impact frontal – cel mai frecvent și cel mai periculos tip de impact – copilul așezat cu spatele la direcția de mers va fi împins în scaun, iar spatele, gâtul și craniul vor fi protejate de scaunul auto. În cazul în care scaunul este montat cu fața la sensul de mers, forța decelerării bruște îl va arunca pe copil înainte.

Încearcă să menții poziția scaunului cu spatele la direcția de mers cât mai mult posibil, specialiștii recomandă până când copilul împlinește 4 ani sau până când acesta atinge limitele de înălțime și greutate superioare recomandate pentru scaunul respectiv. Când copilul crește poate folosi un înălțător auto și centurile de siguranță ale mașinii. Până la vârsta de 12 ani, copiii nu trebuie să stea pe locul din față al mașinii (locul pasagerului). Scaunul auto nu se poziționează niciodată pe scaunul din dreapta șoferului, deoarece acesta este expus airbag-urilor, iar în cazul unui accident, cel mic ar putea fi rănit frontal.

Mai multe informații despre instalarea și poziționarea corectă a scaunului în mașină poți afla aici.

3. Fă un test să vezi dacă scaunul auto este fix instalat în mașină

Într-o coliziune, un copil care stă într-un scaun care nu este bine fixat, poate să cadă pe spate cu scaunul și astfel să se rănească grav la cap. Poziția fixă a scaunului garantează siguranță și protecție celui mic. Un scaun auto instalat corect nu trebuie să se miște mai mult de 2.5 cm într-o parte sau alta. Recomandarea este ca, atunci când instalezi scaunul, să apeși cât mai mult pe scaun pentru a-l compresa în timp ce strângi centura cât poți de mult.

4. Asigură-te că centurile sau hamurile speciale sunt corect prinse

Fiecare scaun auto pentru copii este dotat cu hamuri sau centuri speciale, pentru ca micuțul să nu cadă din el și să fie transportat în siguranță cu mașina. Asigură-te că centurile sunt suficient de strânse în jurul copilului. Dacă centurile sunt prinse cu ușurință între degetul mare și arătător, înseamnă că nu sunt suficient de bine strânse. Nu trebuie să permită introducerea cu ușurință a degetelor sub ele.

În poziția cu spatele spre direcția de mers, centurile trebuie să fie poziționate puțin sub sau la nivelul umerilor copilului. În poziția cu fața spre direcția de mers, centurile trebuie să vină deasupra nivelului umerilor.

De asemenea, asigură-te că suporturile în care se prind curelele sunt localizate la nivelul axilelor, deasupra pieptului copilului. Dacă suporturile sunt poziționate greșit, curelele riscă să alunece, iar micuțul să nu mai fie protejat de acestea.

5. Atenție la jucării

Jucăriile pot răni copilul într-un accident, prin urmare trebuie să fii atent atunci când alegi aceste obiecte. Alege doar jucării din materiale moi, care nu îi pot dăuna copilului. Pentru copiii mai mici poți lega jucăriile de scaunul de mașină, astfel încât să nu fii nevoit să te apleci după ele și să le cauți pe sub scaune, atunci când micuțul le aruncă.

Vrei să știi mai multe despre transportul copiilor în scaunele auto? Citește rubrica noastră dedicată și vezi cum îți poți ține în siguranță micuțul în timpul călătoriilor cu mașina!

Istoria primului scaun auto pentru copii

în Educatie | scris de bebetex

Scaunele auto pentru copii au devenit o parte importantă în viaţa de zi cu zi a părinţilor interesaţi de siguranţa micuţilor lor. Deoarece astăzi există o varietate largă de modele, părinţii se documentează atent, iar atunci când cumpără un scaun auto se asigură că acesta va fi instalat corect şi că are toate caracteristicile de siguranță.

primele scaune

Sursa foto: Flickr.com

Însă v-aţi întrebat vreodată cum au apărut primele scaune auto pentru copii şi cum au evoluat ele până astăzi?

Primele scaune auto pentru copii erau de fapt soluţii improvizate, necorespunzătoare standardelor de astăzi. Încă din anul 1930, oamenii foloseau scaune speciale pentru a ţine copilul în maşină şi a-l împiedica să alunece de pe banchetă, mai ales dacă nu era altcineva care să ţină copilul, părintele fiind la volan. Multe dintre aceste scaune erau mulţi-funcţionale şi puteau fi folosite şi în afara maşinii.

Iată câteva exemple din acea vreme:  

car-seat-4 car-seat-10

car-seat-5 car-seat-3

Au trecut 30 de ani până când oamenii au realizat cât de importantă este siguranţa copiilor în timpul mersului cu maşina. Astfel, în anul 1960, scaunele auto pentru copii au fost regândite din punct de vedere al designului, astfel încât acestea să fie sigure şi să-i protejeze pe cei mici.

Primul scaun pentru trasportul copiilor care avea la bază conceptul de siguranţă auto a fost creat în anul 1962 de către americanul Leonard Rivkin din Denver, Colorado. În acelaşi timp, în Marea Britanie, Jean Ames inventa un concept asemănător. Ambele scaune erau similare cu modelele pe care le cunoaştem astăzi. Ulterior, marile companii auto au început să dezvolte propriile concepte pentru transportul copiilor, pe care le testau pentru a fi optime şi în caz de accidente.

Începând cu anii 1980, au fost promulgate legi, în toate cele 50 de state componente ale SUA, care reglementau folosirea obligatorie a scaunelor auto pentru copii, iar grupurile de activişti au început să promoveze cercetarea şi educaţia în ce priveşte instalarea corespunzătoare a scaunelor auto destinate celor mici.

Şi în România există legi care specifică obligativitatea folosirii unui scaun auto pentru copiii cu vârsta până în trei ani atunci când are loc transportul acestora cu maşina.

Mai multe detalii despre apariția primelor scaune auto pentru copii poți afla aici.

Surse foto:

Automechanicschools.net & babble.com

Cum instalăm corect scaunul auto pentru copii

în Educatie | scris de bebetex

Photo credit: Istockphoto.com

Photo credit: Istockphoto.com

Conform unui studiu, 3 din 4 scaune auto sunt instalate greșit în mașină, iar acest lucru ar putea avea un impact dramatic asupra siguranței copilului tău. Iată care sunt principalele lucruri de care trebuie să ții cont atunci când instalezi scaunul auto în mașină:

1. Asigură-te că scaunul este potrivit vârstei copilului

Pentru copii până într-un an poți folosi scaune speciale din grupa 0+, grupa 0/1 sau grupa 0/1/2, iar pentru cei mai mari, peste 9 luni/1 an cele din grupa 1/2/3 sau grupa 2/3, ținând atât cont de vârsta micuțului tău, dar și de posibilitatea ca respectivul scaun să poată fi instalat cu fața, dar și cu spatele la direcția de mers, conform recomandărilor specialiștilor.

2. Instalarea scaunelor auto

Scaunele auto se pot fixa în două feluri: fie cu centura de siguranță de pe locul din spate, care se trece prin fantele scaunului și se fixează astfel încât să nu existe nici un joc, fie prin intermediul unui sistem numit ISOFIX cu care sunt echipate din fabrică mașinile mai noi și care permite ancorarea direct pe bancheta scaunului. Sistemul ISOFIX oferă maximă protecție în toate situațiile de impact și exclude riscul ca scaunul să alunece, să se răstoarne sau să se balanseze. Prin legătura directă cu scaunul mașinii, sistemul ISOFIX reduce defectele de fixare a scaunului auto pentru ca bebelușul tău să călătorească în deplină siguranță.

În cazul ambelor opțiuni, citește instrucțiunile din manualul scaunului auto și al vehiculului. Deoarece fiecare scaun auto și vehicul sunt diferite, este important să urmezi instrucțiunile cu atenție și grijă la fiecare detaliu. Dacă instrucțiunile nu sunt suficient de clare, contactează producătorul sau importatorul scaunului.

3. Poziționarea scaunului în mașină

Asigură-te că scaunul este poziționat corect în mașină. Trebuie să fii atent ca scaunul să fie poziționat cu spatele la direcția de mers, dacă vârsta sau greutatea copilului nu permit o altfel de poziționare. De asemenea, trebuie să ții cont de recomandările specialiștilor de a instala scaunul copilului, pe locul din mijloc al banchetei din spate a mașinii.

Încearcă să menții poziția scaunului cu spatele la direcția de mers cât mai mult posibil; specialiștii recomandă până când copilul împlinește 2 ani sau până când acesta atinge limitele de înălțime și greutate superioare recomandate pentru scaunul respectiv.

Dacă instalezi un scaun orientat cu spatele la direcția de mers, asigură-te că este așezat cât mai lipit de banchetă. Același lucru este valabil și pentru scaunele orientate cu fața spre direcția de mers. Pentru ca scaunul auto să fie cât mai bine așezat în scaunul mașinii, apasă cât poți de tare baza scăunelului, astfel încât să iasă tot aerul din perna de sub el.

4. Măsuri pentru siguranța copilului tău

Scaunul auto nu trebuie să se miște mai mult de 2,5 cm în față, spate sau lateral. Verifică întotdeauna înainte de plecare dacă cel mic are bine fixată centura de siguranță.

Fiecare scaun auto pentru copii este dotat cu hamuri sau centuri speciale, pentru ca micuțul să nu cadă din el și să fie transportat în siguranță cu mașina. Asigură-te că hamurile sunt suficient de strânse în jurul copilului. Dacă hamurile sunt prinse cu ușurință între degetul mare și arătător, înseamnă că nu sunt suficient de bine strânse. Nu trebuie să permită introducerea cu ușurință a degetelor sub ele.

Asigură-te că suporturile în care se prind curelele sunt localizate la nivelul axilelor, deasupra pieptului copilului. Dacă suporturile sunt poziționate greșit, curelele riscă să alunece, iar micuțul să nu mai fie protejat de acestea.

Mai multe sfaturi interesante poți găsi în articolul Installing a car seat.

4 pericole aflate în maşină, care pot atenta la siguranţa auto a copilului tău

în Educatie | scris de bebetex

Urlaub_Gewinnen-727x480

Photo credit: Shutterstock

Chiar dacă în ziua de astăzi majoritatea vehiculelor sunt dotate cu caracteristici noi de siguranţă, încă mai există pericole pentru copii în cadrul maşinii. Discută cu copilul tău despre aceste pericole şi monitorizează îndeaproape fiecare mişcare atunci când acesta se află în maşină. Pericolele comune de care trebuie să fie conştienţi atât şoferii, cât şi micii pasageri sunt:

1. Atenţie la portbagajul maşinii!

Portbagajul unui autovehicul pare a fi locul perfect atunci când copiii se joacă de-a-v-aţi ascunselea. Totuşi, copiii nu sunt conştienţi de faptul că temperatura într-un astfel de loc poate să crească foarte mult într-un timp foarte scurt. Multe tragedii s-au întâmplat atunci când copiii au rămas blocaţi în portbagaj şi nu au fost descoperiţi decât foarte târziu.

Conform statisticilor, cele mai dese accidente prin blocarea neintenţionată în portbagajul maşinii se întâmplă în timpul jocurilor de copii sau când aceştia vor să exploreze, atunci când copiii sunt trimişi să caute sau să aducă un obiect din portbagaj sau când adulţii efectuează diverse reparaţii în portbagajul maşinii.

S-a constat că vârsta medie în care cea mai mare incidenţa a accidentelor se soldează cu moartea, în cazul închiderii în portbagajul maşinilor, este de 4 ani. În jurul acestei vârste copiii sunt cei mai interesaţi de explorarea acestor locuri şi nu reuşesc să aplice diverse tehnici de atenţionare sau chiar ieşire din interiorul portbagajului.

2. Atenţie la centura de siguranţă nefolosită!

Pentru că îşi inventează tot felul de jocuri, copiii au descoperit cât de amuzant este să te joci cu centura de siguranţă a adulţilor. Din păcate, foarte mulţi copii au descoperit şi cât de periculoasă poate fi această centură.

Majoritatea maşinilor au un sistem de blocare a centurii de siguranţă, pentru scaunele din spate. Pentru a evita cazurile în care copilul trage de centură și aceasta îşi modifică lungimea, blocându-se în acest fel, există câteva soluţii salvatoare (sau preventive). Din păcate, în majoritatea situaţiilor în care centura se blochează, singura soluţie pentru a elibera copilul este tăierea centurii.

Chiar dacă se întâmplă destul de rar ca micuţii pasageri să fie accidentaţi din cauza jocului cu centura de siguranţă este mai bine să fim conştienţi de riscurile care pot apărea şi să facem tot posibilul pentru a asigura locul.

3. Atenţie la cheile aflate în contact!

Lăsând copilul nesupravegheat într-o maşină care are cheile în contact îl supuneţi unui pericol grav. Acesta poate din greşeală să manevreze automobilul în cazul în care motorul este pornit, provocând accidente, rănindu-se pe sine sau pe alţi oameni din jurul său.

4. Atenție la supraîncălzirea copiilor în scaunul auto!

În America, insolaţia este principala cauză a deceselor copiilor sub 14 ani. Maşinile se pot încălzi foarte repede în orice condiţii meteorologice, de aceea nu trebuie să laşi niciodată copilul nesupravegheat în maşină, indiferent cât de scurtă este oprirea.

Dacă pe parcursul drumului, copilul tău se simte inconfortabil în scaunul auto din cauza căldurii, iată câteva sfaturi pentru a-l răcori pe cel mic:

  • Foloseşte un ventilator alimentat cu baterii
  • Ai grijă să-l îmbraci cât mai uşor, cât mai subţire. Chiar dacă afară este frig, poţi să adaptezi îmbrăcămintea copilului la temperatura din maşină. Evită materialele de polar sau lână. Ia cu tine un set de hăinuţe în plus, special pentru maşină şi pentru incidentele care se pot întâmpla în timpul mersului.

Caracteristici de siguranţă ale vehiculului care au rolul de a proteja copiii

în Educatie | scris de bebetex

slide4

Când sunt mici, copiii au tendinţa de a fi curioşi şi de a experimenta lumea din jurul lor. Pentru a preveni anumite situaţii neplăcute sau chiar periculoase în care sunt implicaţi copiii noştri, este bine să cunoaştem caracteristicile de siguranţă cu care sunt dotate autoturismele. Maşina ta poate avea unele dintre aceste caracteristici, prin urmare îţi recomandăm să contactezi producătorul sau să citeşti manualul autoturismului, pentru a afla mai multe informaţii.

Închiderea automată a uşilor

Pentru a împiedica deschiderea accidentală a uşilor în timpul mersului, dar şi pentru a reduce riscul ca pasagerul să fie aruncat din maşină în timpul unui accident, unii producători oferă un sistem de închidere automată a uşilor care se activează atunci când maşina este pusă în mişcare sau când aceasta atinge o anumită viteză. Acest sistem îţi permite să ai un control total asupra uşilor, fiind util mai ales dacă circuli des în maşină cu micuţul tău, ajutându-te astfel să îi conferi mai multă siguranţă.

Sistem de închidere şi deschidere automată a geamurilor autoturismului

Din plictiseală sau joacă, copilul tău poate deschide fereastra autoturismului în timpul mersului sau îşi poate prinde mâinile sau alte părţi ale corpului în timp ce se joacă cu comutatorul, expunându-se astfel unor pericole reale. Pentru a evita aceste accidente, producătorii au dotat maşinile cu un sistem de închidere şi deschidere automată a ferestrelor care reduce riscul deschiderii accidentale a ferestrelor în timpul mersului.

Airbag-uri frontale

Un airbag are ca scop diminuarea efectelor unui impact, ajutând la scăderea inerţiei pe care o are corpul uman când se loveşte maşina. Airbag-ul nu protejează pasagerul de diverse îndoituri ale caroseriei, ci foloseşte doar la atenuarea şocului pe care îl poate avea corpul. Până în prezent, statisticile au arătat că airbag-urile au redus riscul de pierdere a vieţii într-un impact frontal direct cu 30%.

Airbag-ul frontal este cel mai comun şi răspândit tip de airbag. Majoritatea constructorilor auto de pe piața europeană oferă două astfel de airbag-uri în dotarea de serie a automobilului: cel pentru şofer este amplasat în volan, iar cel pentru pasager în partea superioară a bordului. Vehiculele noi sunt dotate cu airbag-uri frontale avansate care utilizează senzori pentru a determina gravitatea accidentului, dimensiunea pasagerului, utilizarea centurii de siguranţă.

Unele scaune auto conforme cu greutatea şi vârstă copilului pot fi instalate pe locul din dreapta şoferului doar dacă maşina nu este dotată cu airbag-uri pentru pasagerul din dreapta şoferului. Cu toate acestea, cel mai sigur loc pentru copiii cu vârsta sub 12 ani este pe bancheta din spate. Pentru informaţii suplimentare, citeşte manualul producătorului vehiculului.

Airbag-uri laterale

Airbag-urile laterale protejează împotriva impactului lateral. În cazul în care automobilul este lovit din lateral acest tip de airbag se umflă pentru a proteja pasagerul aflat pe partea impactului. Airbag-urile laterale sunt localizate în spătarele scaunelor. Acordă o atenţie specială copilului atunci când se află într- maşină dotată cu airbag-uri laterale şi nu îi permite acestuia să se sprijine pe părţile autovehiculului în care sunt depozitate acestea.

Sistem de deschidere a portbagajului din interior

Astăzi, aproape toate maşinile de pe piaţă sunt echipate cu un sistem de deschidere a portbagajului din interior, util mai ales în cazul în care uşa portbagajului se blochează şi nu mai poţi scoate bagajele sau alte lucruri de care ai nevoie.

Bebetex îți recomandă să te informezi corect cu privire la aceste caracteristici de siguranță care te pot ajuta să-l protejezi mai bine pe cel mic.

Importanța înlocuirii scaunului auto pentru copii după un accident

în Educatie | scris de bebetex

Screen-Shot-2016-03-26-at-4.48.14-PM

Mulți părinți se întreabă, după ce sunt implicați într-un accident auto, dacă este necesară înlocuirea scaunelor auto în care au fost așezați copiii lor pe durata impactului.

Pentru a fi corect informat, Bebetex îți prezintă mai jos o serie de informații utile cu privire la înlocuirea scaunului auto după un accident auto.

1. După cum știm, este important să înlocuim scaunul auto după un accident mediu sau major, în care toate componentele au avut de suferit. O întrebare apare însă mai mereu: Scaunul auto trebuie înlocuit chiar și după un accident minor?

Avariile ulterioare pot afecta calitatea scaunului auto. Chiar și după un accident minor, părinții sunt sfătuiți să înlocuiască scaunul auto. Integritatea structurală poate fi compromisă, unele dintre avariile minore neputând fi sesizate cu ochiul liber, afectând astfel siguranța auto a copilului tău. Un scaun implicat într-un accident de mașină poate să nu prezinte semne exterioare de deterioare, însa nu va fi la fel de eficient în cazul unui viitor accident auto.

O componentă deteriorată a scaunului auto sau care lipsește cu desăvârșire poate pune în pericol siguranța auto a copilului tău.

2. Copilul meu nu a fost așezat în scaunul auto pe durata accidentului. Tot trebuie înlocuit?

Da, chiar și în acest caz, scaunul auto trebuie înlocuit. Impactul produs în timpul accidentului poate deteriora scaunul, chiar daca cel mic nu a fost așezat în el. Dacă vei continua să îl folosești, la un al doilea impact este posibil ca micuțul tău să fie rănit.

3. Cineva a lovit bara de protecție a autoturismului meu în parcare. Este cazul să înlocuiesc scaunul auto?

Este posibil ca loviturile ușoare, care nu deteriorează bara de protecție a mașinii, să nu aibă un impact semnificativ asupra scaunului auto, prin urmare nu este necesară înlocuirea acestuia. Însă înainte de a lua această decizie, verifică atent fiecare componentă a scaunului auto, eventual cere ajutorul producătorului de la care ai cumpărat scaunul auto pentru cel mic.

Bebetex recomandă înlocuirea scaunului auto pentru copii, indiferent de tipul accidentului: minor, mediu sau major. Este mai bine să previi, oferindu-i celui mic siguranța de care are nevoie în timpul mersului cu mașina.

Top 10 scaune auto Nania de achiziționat cu -20% Reducere

în Informaţii | scris de bebetex

941349_747359355364591_7681740200858462433_n

Scaunele auto Bebetex sunt sigure și au un design plăcut, călătoriile cu mașina transformându-se într-o experiență unică pentru copilul tău. Deoarece primăvara și-a intrat în drepturi și vine cu noi necesități și noi drumuri cu mașina, Bebetex vine în ajutorul tău cu o nouă campanie de reduceri: O primăvară colorată dedicată micuțului tău!”, oferindu-ți -20% Reducere la scaunele auto Nania aflate în promoție.

Îți prezentăm în continuare o listă cu 10 recomandări de scaune auto care pot fi achiziționate cu ocazia acestei campanii speciale.

Scaunul auto Nania Dream Frozen – Copilul tău are cel puțin 3 ani și te gândești că trebuie să îi schimbi scaunul auto pentru a fi potrivit vârstei și greutății lui? Îți recomandăm un scaun auto inspirat din animațiile Disney, pe care îl poate folosi până la 11-12 ani. Cel mic este protejat cu ajutorul centurii de siguranță a mașinii. Materialul folosit la partea textilă a scaunului este moale și plăcut la atingere, lăsând pielea copilului să respire. Oferă confort pe distanțe lungi.

PREȚ: 147 lei | 118 lei

dream_image_1

Citeşte în continuare