Dacă micuțul tău scapă nevătămat în urma unui accident auto, poți să te consideri norocos. Chiar dacă nu are răni vizibile, copilul poate prezenta traume, care se vindecă mai greu sau mai ușor, în funcție de ajutorul primit.

Poate să treacă ceva timp până când copilul se va comporta normal după un astfel de eveniment, dar depresia, după un accident auto, poate apărea la mulți copii și dacă suntem conștienți de ea, putem face toate eforturile astfel încât să fie prevenită sau trată la timp.

Conform specialiștilor în domeniu, între 15% si 25 % dintre copiii implicați în accidente auto, dezvolta simptome de depresie chiar și la mai multe luni, după accident.

Un studiu publicat în 2010 susține ca acei copii care primesc o ședință de consiliere psihologică, între 7 și 10 zile de la accident, dezvoltă mult mai puține simptome de depresie sau probleme comportamentale, la 2 până la 6 luni următoare accidentului, față de acei copii care nu beneficiază de nicio consiliere psihologică în acest sens. În acest caz, sesiunea de consiliere, alături de unul dintre părinți, constă în reconstituirea accidentului, folosindu-se de desene și jucării. Autorii acestui studiu au concluzionat că o intervenție timpurie este necesară în a proteja preșcolarii împotriva dezvoltării simptomelor de depresie sau problemelor comportamentale, urmări firești până la urmă, ale unui accident auto. Totuși, adolescenții necesită în aceste cazuri, mai multe intervenții pentru vindecare.

Iată mai jos câteva exemple de simptome ale depresiei, pe care trebuie să le ținem sub observație, în cazul copiilor implicați în accidente auto:
–       irascibilitate
–       furie
–       sentimente de vinovăție
–       copiii se simt neînțeleși
–       evită activitățile de socializare; devin retrași față de prieteni și familie
–       apar probleme la învățătură
–       dificultăți la somn sau coșmaruri
–       schimbări de apetit și greutate
–       dureri fizice inexplicabile
–       crize de plâns

Dacă micuții vostri au fost implicații în accidente auto (chiar și minore) și observați astfel de simptome sau schimbări comportamentale la copiii voștri, poate ar fi bine să vă adresați unui psiholog și să poată primi, la timp, ajutorul de care au nevoie.

Vă dorim drumuri fără incidente!

Foto Flickr

Sursa studiu The Journal of Child and Adolescent Psychiatry and Mental Health